CD-R, 700MB, 52X, 50 buc/spindle, VERBATIM AZO Crystal

Discul compact (numit si prin termenul englezesc compact disc, scris si compact-disc, sau prin abrevierea CD pronuntata [sidi]) este un disc optic folosit pentru a stoca informatii de natura foarte diversa in format digital, creat initial pentru inregistrari audio. Discul se numeste optic dupa procedeul de inregistrare (scriere) si redare (citire), bazat pe utilizarea unui fascicul de lumina laser focalizat. Spre deosebire de discurile de patefon si discurile dure, CD-urile sunt inregistrate pe o singura fata.

CD-ROM - discuri pentru date (de calculator si nu numai), nemodificabile ("Read-Only Memory")

CD-R - discuri inregistrabile de catre utilizator (o singura inregistrare) ("recordable")

CD-RW - discuri care pot fi inregistrare de mai multe ori ("re-writable")

Principalele caracteristici de performanta ale unitatilor de citire/scriere CD sunt:

- capacitatea de stocare: la un CD aceasta este de 650, 700 sau chiar de 800 sau 900 MO, fiind mult superioara dischetei (floppy disk).

- rata de transfer: aceasta se refera la cantitatea de informatie ce se transfera intr-o secunda; poate fi cuprinsa intre 150 KO/s (la primele tipuri de unitati de CD-uri) si peste 7.000 KO/s (la unitatile moderne). Rata de transfer depinde in primul rand de timpul de acces si de viteza de lucru a unitatii CD.

- viteza de lucru: reprezinta un parametru care influenteaza direct rata de transfer si timpul de acces. Se stabileste in raport cu primul tip de unitate CD numit single-speed, care lucra cu un transfer de 150 KO/secunda si fata de care s-au dezvoltat apoi viteze de 2xSpeed, de 4xSpeed, de 8xSpeed s.a.m.d., ajungandu-se in prezent pana la 54x, careia i-ar corespunde, cel putin teoretic, o rata de transfer de 7.800 KO/s.